Unde te vezi peste cinci ani? – partea I

Va suna cunoscut, nu-i asa? Normal ca da..ca nu e posesor de patalama (de bacalaureat, de licenta, de master, de studii postuniversitare, de curs de pregatire, de perfectionare…) sa nu fi fost nevoit sa isi „cerceteze” circumvolutiunile, cel putin o data in viata, in cautarea unui raspuns la aceasta „infama” intrebare!

Mirobolanta lume a recrutarilor! Cand cu degete nelinistite si snopit de grija zilei de maine, bati cu indarjire tastatura actualizandu-ti CV-ul, din varii motive: fie simti ca firma la care lucrezi e pe duca – si am avut „norocul” unei astfel de experiente de doua ori, fie iti numeri banii din portofel si iti dai seama cu stupoare ca, dupa ce ti-ai achitat darile, pana la urmatoarea leafa poti sa iti mai cumperi vreo cinci covrigi, fie nu corespunzi valorilor organizationale (a se citi: nu lingi unde si pe cine trebuie, ii stai sefului in gat pentru ca iti permiti sa mai si gandesti, nu te arati entuziasmat atunci cand esti gratulat cu complimente – ca toti colegii tai de altfel – de genul „prost, tampit, idiot, bun de nimic, prost imbracat” si lista poate ramane deschisa, nu te raliezi nici unei bisericute ce are ca unic scop barfirea si criticarea bisericutei adverse…etc), fie primesti in permanenta strangeri de mana si batai tovarasesti pe spate insotite de vesnicele cuvinte „super raport/proiect/prezentare”, „excelenta rezolvare” sau „buna treaba – cu varianta americaneasca „good job” dar devii dintr-o data invizibil cand este vorba de vreo promovare sau marire de salariu.

Si cu CV-ul proaspat si „curatel” (adica frumos structurat) incepi, febril, sa cauti oportunitati de angajare (despre eficacitatea social networking – ului am vorbit spre finalul articolului www.tolia.ro/friend-request/)

Prima oprire – site-urile specializate in recrutare. Le accesezi constant, uneori chiar si de cateva ori pe zi din dorinta de a fi primul ce aplica la un open – job nou „aparut”. Citesti, cu cea mai mare atentie, criteriile de selectie (experienta, studii, abilitati) si responsabilitatile. Constati, cu inima explodandu-ti de fericire, ca profilul tau corespunde. Ca un bun candidat cauti informatii despre firma/companie si iti personalizezi scrisoarea de intentie (urmand, cu sfintenie, sfaturile specialistilor in recrutare pentru a-ti mari considerabil sansele de a fi printre cei eligibili). Aratatorul tremura, cu emotie, pe mouse si butonul „aplica” sau „apply” clipeste prietenos! Iti stergi micile broboane de sudoare de pe fruntea infierbantata si astepti…Astepti si astepti…Te rogi la toate divinitatile cunoscute sa iti vizualizeze cineva CV-ul… Dar divinitatile se pare ca au alta treaba sau isi fac somnul de frumusete…Un micut, micut procent din numarul de aplicari o sa fie vizualizat si un si mai micut procent se va concretiza intr-un interviu…Iar anuntul de recrutare o sa apara si o sa tot apara….

Si daca esti perfectionist si ambitios (uneori pana la exasperare – a altora) nu te opresti aici…. Te folosesti de atotstiutorul internet si cauti companii/firme/trusturi unde indraznesti sa iti doresti sa ocupi job-ul/postul mult visat. Lecturezi site-urile ca pe Sfanta Biblie, gasesti adresa de mail a departamentului de resurse umane, ba uneori sapi si mai adanc si cu putin noroc gasesti chiar o persoana de contact, folosesti de fiecare data o scrisoare de intentie individualizata, creativa, exceptionala (crezi tu..), „umbli” la CV punand accent pe acele abilitati si realizari ce consideri ca pot face din tine candidatul ideal. Dupa ceva vreme contabilizezi rezultatul: CV-uri expediate in „neant-ul virtual” vreo 60 de bucati, doar sapte raspunsuri dintre care patru automate, tipizate („va multumim pentru interes si va pastram in baza noastra de date”) si doar trei finalizate cu mult asteptatul telefon (daca din trei unul „se lasa” cu contract semnat atunci chiar ca ai noroc cu carul).

Asadar telefonul suna si iti treci nerabdator in agenda ziua X, ziua marelui interviu (nadajduind ca soarta iti va zambi). Te documentezi temeinic de ajungi sa cunosti compania mai dihai ca patronul, te primenesti si pornesti la intalnirea cu Lachesis*** pregatindu-te sa infrunti priviri reci, banuitoare, mutre acre, cu o superioritate trufasa, uneori sfidatoare facandu-te sa te simti ca bietul amarat care sta cu mana intinsa in coltul strazii! Dupa cateva minute sau ore pleci de acolo transpirat, umilit, cu mari indoieli in propriile-ti capacitati si cu „va cautam noi” sunandu-ti in urechi!

De ceva vreme hit-ul fiecarui an poarta titlul „E criza pe piata fortei de munca!”. Si o sa tot fie in conditiile in care se gasesc unii sa aiba nesimtirea de a pleca fix cand li se termina programul de lucru (cica vor sa petreaca timp cu familia sau sa se relaxeze – de neacceptat), in conditiile in care amaratul ala de trage zilnic pentru propasirea firmei are indrazneala de a dori sa manance sau sa se imbrace (pe langa darile lunare), in conditiile in care „batraneii” nascuti prin anii 60 sau 70 sunt priviti ca niste ciudatenii mumificate care, cu o lipsa crasa de bun-simt, cauta sa munceasca, in conditiile in care „mamicutele” sunt persoane non grata ce, cu siguranta, vor duce firma de rapa prin multitudinea de zile libere cu iz de boala, in conditiile in care al’ de vrea sa lucreze din confortul propriului camin este tratat ca o bazdaganie periculoasa, in conditiile in care inca mai exista angajati care isi permit infatuarea de a crede in capacitatile lor, de a cere sa fie tratati cu  respect si demnitate si de a nu accepta „complimente” de genul – prost sau idiot si lista ar putea continua…

In partea a doua a acestui articol o sa va delectez cu cateva intamplari reale culese de pe la diverse interviuri.

Disclaimer: A nu se intelege ca am ceva cu angajatorii sau cu departamentul de resurse umane. In cautarile mele am avut bucuria sa intalnesc si oameni exceptionali, de un profesionalism de necontestat. Grav este ca, parafrazand o vorba din popor, ajungi sa nu mai vezi padurea din cauza uscaturilor „scoase” la inaintare si sustinute acolo.

 

Sfarsitul primei parti….Va urma….

 

 

 

***Lachesis – Una dintre cele trei zeite care calauzeau destinele omenesti. Puterea lor era implacabila si mai presus de vointa zeilor. Moirele, nascute din unirea lui Zeus cu Themis, erau trei la numar: Atropos, Clotho si Lachesis, supranumite „torcatoarele”, deoarece una torcea, alta depana, iar cea de-a treia curma firul vietii muritorilor. In mitologia romana ele purtau numele de Parce.