Scrisoare catre el…..

scrisoare catre el

Scrisoarea unei femei catre un EL nehotarat…

Sa incep cu o gluma: la mine la horoscop spunea ca astazi e posibil sa primesc inelul de logodna si implicit si o cerere in casatorie! Asa ca mai ca-mi pare rau ca nu ne-am intalnit!

Oricum nu inteleg si nici nu cred ca am sa inteleg vreodata de ce ai facut si de ce faci ceea ce faci. Ai avut odata demult ocazia de a alege… si ai ales. Mi-ai calcat atunci in picioare nu numai sentimentele, dar si orgoliul si mandria..asta pentru ca ai ales in locul meu o femeie despre care nu aveai deloc vorbe de lauda, o femeie care (din cate mi-ai spus) nu se poate compara cu mine din nici un punct de vedere..si totusi ai ales-o.

Si nu te-ai oprit aici..ai continuat timp de mai bine de un an sa-mi dai sperante ca vom mai fi impreuna. Ai fost mai mult decat crud si insensibil! Nu te-ai gandit nici o secunda la raul pe care mi l-ai facut si pe care ai continuat sa-l faci.

Te-am iubit cum nimeni nu te-a iubit si nu te va mai iubi vreodata. Te-am iubit cu tot sufletul, cu toata fiinta mea, chiar ai fost totul pentru mine..viata mea, lumea mea..credeam ca si omul meu. Cand ne-am despartit eu nu am ramas intreaga pentru ca o parte din mine s-a rupt..a murit. Nu sunt vorbe mari..e ceea ce am simtit..si cred ca tu deja stii asta.

Ai constientizat vreodata tot ceea ce a provocat nehotararea ta? Ai inteles vreodata ca tot ceea ce ai facut a mutilat sufleteste un om pentru totdeauna? Crezi ca sunt vorbe mari..de roman rasuflat de dragoste? Nu sunt din pacate..sunt sentimentele si trairile mele. Si nu meritam nimic din toate astea pentru ca singura mea greseala a fost ca m-am indragostit si am crezut in tine si in vorbele tale. Stii cate luni am plans (si poate mai plang si acum) noapte de noapte (cand tu erai cu ea si eu singura singura), stii de cate ori m-am gandit sa termin cu viata asta pentru ca durerea pe care o simteam era insuportabila? Stii de cate ori am blestemat ziua in care m-am nascut? Ai macar cea mai vaga idee prin ce am trecut in anii astia si cat de mult m-a marcat tot ceea ce ai facut? Stii ce inseamna sa te simti mort, infrant, fara nici cea mai mica speranta de ati mai reveni vreodata????????? Realizezi tot ce s-a intamplat cu mine in acesti ani? Crezi ca exista ceva pe lumea asta sau ca poti face ceva, orice, care sa-mi aline toate aceste suferinte? Sincer eu nu cred. Nimic si niciodata. A fost si este inca si probabil ca va mai fi o durere mult prea mare.

Tocmai de aceea nu inteleg ce vrei acum. Te-a deranjat ca am fost rece, rea si ironica? Cum altfel as putea sa fiu. Ai fi vrut sa ne intalnim? De ce? Esti si probabil ca vei ramane tot cu ea..se pare ca acum cativa ani ai facut alegerea buna….se pare ca-ti este bine cu ea. Si atunci ce sa mai caut eu in poza asta? Nu pot sa fim amici..ti-am spus asta de sute de ori. Nu pot sa vorbesc si sa rad cu tine stiind ca acolo undeva exista ea..in viata, in casa, in inima, in patul tau. Nu pot! Sunt o persoana destul de puternica dar asta e prea mult pentru mine. Ma doare cand vorbesc cu tine, ma doare cand te aud, ma doare sa te vad…la fel de bine ma doare si ca nu vorbesc cu tine, ca nu te aud, ca nu te vad! Oricum o dai tot ma doare! Inca ma mai doare! Nu voi reusi sa-mi revin pe deplin niciodata.

Nu stiu daca asta e tot ce am avut sa-ti spun..poate ca erau mai multe..atatia ani de suferinta au strans multe intrebari, dureri, nelamuriri! Si chiar cu atata suferinta nemeritata in suflet sa stii ca niciodata nu mi-am dorit sa-ti fie rau. Crede-ma cand iti spun ca-ti doresc tot binele din lume chiar daca nu sunt eu cea care-ti va sta alaturi si care se va bucura impreuna cu tine si pentru tine.

Aceasta scrisoare nu ar fi existat daca nu ar fi existat discutia de ieri. Iti scriu dupa doar cateva ore de somn si dupa o jumatate de pachet de tigari. Iti scriu tocmai pentru ca esti departe si pentru ca astfel poti sa citesti in liniste, sa intelegi mai bine si poate te va ajuta ca atunci cand te intorci sa stii ce ai de facut.

Am incercat, asa cum am putut, sa-ti fiu alaturi, sa te inteleg si sa te sustin. Nu stiu care au fost motivele pentru care ai ajuns la concluzia de ieri, dar stiu ca de multa vreme am incetat sa mai sper si sa te mai rog sa iei in calcul o posibila impacare. Poate te-a deranjat gluma mea cu inelul cu diamant. Nu-ti cer sa ma iei de nevasta; atunci cand si daca ma voi casatori o voi face cu un barbat de ale carui sentimente voi fi sigura. Va fi acel cineva care va sti sa ma iubeasca cu adevarat, sa ma respecte si care va avea puterea si deschiderea de a vedea toate calitatile pe care le am.

Revenind la discutia de ieri, imi cer sa te ajut si sa te inteleg. Dar vin eu si te intreb: pe mine cine m-a ajutat, cine m-a inteles? De cate ori ai avut nevoie de mine ti-am fost alaturi, pentru ca dupa aceea sa te intorci acasa alaturi de alta femeie. Pe mine cine m-a ajutat atunci? Cine mi-a fost alaturi cand ma gandeam serios sa renunt la viata, cand imi venea sa urlu de durere, cand omul pe care il iubeam mai mult decat se poate spune ma trata cu indiferenta? Cine mi-a fost alaturi cand plangeam fara lacrimi pentru ca nu mai aveam lacrimi de la atata plans? Nimeni nu mi-a fost alaturi; am cazut si m-am ridicat singura! Am cazut pentru ca am fost „vinovata” de prea multa dragoste, am cazut pentru ca am crezut in tine, in dragostea si in vorbele tale! Si cu toate astea atunci cand tu ai avut nevoie de un sfat…am fost langa tine! Am trecut peste durerile mele si ti-am fost alaturi. Pentru ca asa am vazut eu iubirea: sa fii un sprijin pentru omul pe care il iubesti, sa te intristezi si sa te bucuri alaturi de el. Si nu ti-am cerut nimic in schimb.

Dupa toate astea vii si-mi spui tocmai mie ca tu nu mai poti iubi din suflet si ca nu mai poti spune „te iubesc”.

Te compatimesc. Eu pot sa iubesc dupa toate „palmele” pe care le-am luat…pot si ma mandresc cu asta…pot si ma bucur ca viata nu m-a transformat intr-un om pustiu si secatuit. Pot pentru ca vad bunatatea din oameni, pot pentru ca ceilalti nu sunt vinovati ca la un moment dat am intalnit pe cineva care nu a vrut sa vada si sa inteleaga ce fel de om sunt.

Am si eu dreptul la viata, am si eu dreptul sa fiu iubita, sa fiu inteleasa, sa fiu rasfatata. Nu stiu daca voi gasi vreodata acel om care sa ma iubeasca asa cum imi doresc si asa cum merit….dar stiu ca inca mai am puterea sa caut si ce este mai important STIU CA INCEP SA MA VINDEC DE TINE!

 

 

Aceasta scrisoare este reala…Ea a fost trimisa catre un el care, timp de aproape trei ani, a “pendulat” intre doua femei. Povestea din spatele ei o puteti citi aici www.tolia.ro/carte-digitala/scrisoare-catre-el/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *