Picatura de cultura din Scheii Brasovului

Fiecare inceput de octombrie ne prinde pe drumuri…e musai…e o traditie de familie pe care ne-am dori sa o putem respecta multa vreme de acum inainte! Cautam acele meleaguri unde sa putem admira desavarsirea toamnei in nuante ruginii, scaldata in razele inca blande ale soarelui, unde sa respiram, cu nesat, aer rece si curat ce poarta in el mireasma dulce a roadelor ce incovoaie crengile pana la pamant. Cautam acele locuri ce au fost binecuvantate cu prezenta unor oameni de seama, locuri pline de istorie si cultura.
Anul acesta am ales sa facem o plimbare pe aleile orasului de sub Tampa. Si ne-am indragostit iremediabil.
Cu pas sfios si uimiti de linistea ce ne inconjoara am strabatut stradutele Centrului Vechi admirand arhitectura deosebita, ornamentele voluptoase, liniile elegante ale caselor, multe dintre ele monumente istorice. Am inchis ochii si in mirosul imbatator al cascadelor de flori ce impodobeau mai toate geamurile am incercat sa trag cu urechea la soaptele zidurilor de piatra, sa ascult povestile din spatele lor.

 

Am pasit cu smerenie pe poarta Bisericii Negre si pentru cateva zeci de minute am avut onoarea si bucuria imensa sa ne desfatam auzul cu sunete dulci si ingeresti. Ne „vorbea” cea mai mare, unica si functionala orga din sud-estul Europei.

 

Ne-am oprit sa ne tragem sufletul, pe indelete, pe bancutele din Piata Sfatului, inima orasului incarcat de istorie, bucurandu-ne de susurul linistitor al fantanii centrale si de zecile de porumbei prietenosi si curiosi.

Am admirat, fascinata, pravaliile cochete, cu farmec aparte, usor desuet, coborate parca din alt veac si mi-am soptit, cu putina invidie, ca tare mi-ar placea sa deschid, in aceasta zona mirifica, o micuta cafenea de lectura unde sa poti rasfoi o carte buna, in tihna, alaturi de o cafea aromata, un ceai aburind, o chisea cu dulceata sau un corn rumenit cu miros proaspat, imbietor (dar asta-i o alta poveste…).
Am trecut pe sub Portile Ecaterinei si Schei gandindu-ma la toate sufletele care si-au plimbat, pe aici, povestile de viata.

Ne-am strecurat, cu o usoara sfiala, pe celebra Strada Sforii, admirand culorile toamnei de pe Tampa, ca printr-un colt de geam. Un gand pios s-a indreptat catre bravii pompieri ce alergau intr-un suflet, pe aici, cu un singur crez – sa protejeze vietile semenilor.

 

O zi de toamna senina si blanda ne-a indreptat pasii catre Biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului. Pentru ca poarta grea a bisericii era ferecata si un anunt sec ne informa ca este „pauza de masa”, ne-am indreptat, cu inima stransa, catre cladirea din curte, pe frontispiciul careia statea scris: „Acest stravechiu lacas de invatatura, prima scoala romaneasca din intreg cuprinsul Romaniei intregite…”. Am batut la usa inchisa. Aceasta s-a deschis usor si in cadrul ei am vazut un domn micut, imbracat in negru ce m-a purtat, pe loc, in lumea „Amintirilor din copilarie„ ale lui Creanga…”Probabil ca asa aratau invatatorul si preotul satului…aceeasi ochi blanzi si acelasi zambet cald” mi-am soptit.

Am patruns, usor tematori, in incaperile cu miros dulceag de vechi si prafuit. Cu glas molcom si intelept Preotul Profesor Dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima Scoala Romaneasca”, ne-a purtat in lumea satului de altadata.
Cu pasiune si dragoste nesfarsita ne-a vorbit despre comorile nepretuite pe care le pastoreste si pe care le studiaza cu multa migala de aproape cincizeci de ani, fara nici o zi de concediu, cartile. Ne-a povestit cu insufletire de cele peste 6 000 de carti vechi si scrieri descoperite intamplator, in turnul bisericii, zidite in spatele unei usi de catre un preot ce a indraznit sa tina astfel piept furiei comuniste, ce cauta sa distruga toata zestrea culturala.

Cu multa mandrie ne-a explicat ca inceputurile scolii romanesti nu sunt in secolul al XVI asa cum scrie in istoria invatamantului ci mult mai devreme, undeva prin secolele XI-XII. La 1399 bula papala a lui Bonifaciu al IX-lea vorbea despre ciracii (elevii) din Schei care primeau invatatura de la pseudo-dascali. Mai mult chiar, un manual despre virtuti si comportament, Omiliarul, ce dateaza din secolele XI-XII, descoperit recent in arhiva Scolii, intareste acest fapt. „Daca exista manual, cum sa nu fi existat si scoala la acea vreme?” ne-a zambit domnul profesor.
Ne-a aratat apoi, cu cata truda si rabdare s-au tiparit cele dintai carti si am realizat, cu durere in suflet, cate eforturi faceau inaintasii nostri pentru a avea acces la cultura si cat de usor ne este noua astazi si totusi cat de mult dispretuim buchea cartii.
Am aflat apoi povestea imnului national, putin altfel de cum o stiam noi, poveste temeinic documentata ce spune ca „autorul moral” al imnului ar fi tanarul muzicant Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann.
Intre peretii reci si jilavi stau ascunse comori cu o imensa valoare culturala si istorica: toate Bibliile vechi romanesti (printre care Biblia de la Bucuresti din 1688, prima Biblie rusa), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Indreptarea legii” de la Targoviste (1652), un „Tetraevangheliar” – manuscris cu frumoase miniaturi, scris pe piele de ied nenascut in vremea lui Alexandru Lapusneanu, la 1560, cartile Scolii Ardelene, Lexiconul de la Buda, „Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia” si „Ortografia romana” ale lui Petru Maior, prima cronica a lui Mihai Viteazul, singurul portret al domnitorului realizat cand acesta era inca in viata, primele carti despre Napoleon Bonaparte scrise cat acesta era inca imparat, un manual de macrobiotica de la 1844 ce cuprinde in paginile sale secretul „de a lungi viata” si multe alte minunatii ce asteapta sa fie cunoscute.
Cu multa durere si revolta, profesorul Vasile Oltean ne-a vorbit de nepasarea autoritatilor fata de soarta acestui muzeu si fata de cultura in general (singurii bani din care se intretine acest lacas sunt cei obtinuti din vanzarea de bilete de intrare, bani ce de multe ori nu ajung nici pentru plata utilitatilor), despre faptul ca are publicate mai bine de patruzeci de volume (ce au in spate o munca titanica de documentare) ce nu gasesc trecere, despre manualele de astazi ce devin, usor, scrieri de cancan si senzational, despre dezinteresul publicului (si mai ales al generatiei tinere) fata de valorile nationale si propria istorie.

Am parasit acest loc mult mai bogati sufleteste si cu promisiunea ferma ca ne vom intoarce pentru a-i descoperi, in tihna, toate secretele.
Va recomand cu mare drag, daca aveti drum prin Brasov, sa nu ratati acest asezamant, merita sa-i dedicati cateva clipe. Mai avem atat de putine locuri ca acesta si atat de putini oameni ca domnul Preot Profesor Dr. Vasile Oltean.
Scurta trecere prin orasul de sub Tampa ne-a marcat puternic si pozitiv. Frumusetea muntilor ce ocrotesc linistita urbe, aerul proaspat si rece, maiestuoasele cladiri medievale, stradutele inguste si tacute, relaxarea locuitorilor (noi, bucuresteni pana in maduva oaselor am remarcat, cu stupoare, ca timp de patru zile nu am auzit sunetul nervos al nici unui claxon), explozia de flori colorate ce impodobeau mai fiecare geam si colt de strada, oamenii deosebiti pe care i-am intalnit toate ne-au oferit imaginea unei vieti curate, pline de culoare si pace.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *