O zi cu ploaie…

Țipătul strident al alarmei m-a smuls, nemilos, de pe plaja aurie iar valurile azurii, dantelate au dispărut ușor furișându-se într-un colțișor de vis frumos. Cu degetele încă amorțite am înșfăcat o perna și mi-am îndesat-o, cu năduf, peste urechi. Poate așa nu o să mai aud ploaia urâcioasă care-mi bate cu degete jilave, de atâtea zile, în pervazul ferestrei.

Cu pas greu m-am îndreptat către geamurile înlăcrimate. Printre stropii de ploaie ce se contopeau în forme ciudate, am încercat să privesc afară.

Norii grei și cenușii, frunzele copacilor cu capetele plecate, îngreunate de povara ploii, bălțile negre ce se căscau hidos pretutindeni, noroiul ce curgea în râuri cleioase pe asfaltul puhav parcă de atâta umezeală, toate mi-au umbrit privirea și sufletul deopotrivă.

Căscând, am vrut să întorc capul și să mă îndepărtez, când ochii mi s-au îndreptat către un pui de câine, un boț de blană albă, cu steluțe în privirea blândă. Alerga, jucându-se prin ploaia deasă, cu o bucurie de neostoit. În jocul său molipsitor au intrat și vreo trei porumbei tărcați. Lângă ei câteva vrăbiuțe gureșe își scăldau penele în apa de ploaie. În gradină, firele de iarba își ridicau căpșoarele, lăsând ploaia să le mângâie. Stropii mici, strălucitori împreunându-se într-un dans al vieții, coborau încet hrănind întreaga natură.

Am deschis larg ferestrele și m-am lăsat învăluită de mirosul de proaspăt și viu. Și am ales să mă bucur!

Viața nu este promisă nimănui, nu trăim veșnic așa că bucurați-vă astăzi de fiecare clipă.

Bucurați-vă că puteți simți ploaia, scânteierile mici ce cad din cer și vă mângâie pielea. Alții nu se mai pot bucura de ele.

Bucurați-vă că aveți un loc cald și tihnit de unde să priviți stropii căzând cu mișcări grațioase. Alții nu mai au un loc pe care să-l numească „acasă”.

Bucurați-vă pentru că în liniștea curată a ploii vă puteți așeza în fotoliul preferat și cu o carte bună în mână puteți călători în lumi de magie. Alții nu o mai pot face.

Bucurați-vă că puteți admira binefăcătoarea ploaie, din pacea propriului cămin și nu de pe un pat rece de spital. Alții ar da orice să se poată bucura de asta.

Bucurați-vă că puteți ieși să râdeți, să vă plimbați, să alergați și să dansați prin ploaie. Alții și-ar dori doar să mai poată să facă măcar un singur pas pe propriile picioare.

Bucurați-vă și zâmbiți la nori, la ploaie pentru că viața trece tot așteptând soarele, o ocazie mai bună sau momentul potrivit.

Priviți cerul și șoptiți „mulțumesc”, mulțumesc pentru că exist acum și aici.

Cu siguranță după ploaie vine soarele și cu puțin noroc, apare și curcubeul!

Și totuși ploaia este frumoasă, nu-i așa?

Să aveți soare în suflet, în fiecare clipă!

 

„Viața este ca un curcubeu. Ai nevoie atât de soare, cât și de ploaie, pentru a face să îi apară culorile.” Anonim