Ma intorc la tine, mare albastra…

Pentru copilul anilor ’80, vacanta mare (aia de venea cu trenul din Franta) insemna, negresit, parfum de valuri inspumate si nisip stralucitor sub sarutul soarelui fierbinte, conuri de brad, iarba cu miros de roua si fosnet proaspat de frunze pe carari de munte, alaturi de colegii de scoala, capite inmiresmate de fan, dimineti scaldate in triluri dulci de pasari si cantec falnic de cocos, aroma de clatite cu dulceata de visine si privirea severa a bunicii aplecata asupra caietului cu patratele (va amintiti celebra „Gheba”?…Tare as fi intetit focul cu ea…).
Iubesc marea! Ma fascineaza soaptele valurilor dantelate ce mangaie, intr-un du-te vino etern, aurul plajelor infierbantate… Ador, pana la extaz, mirosul inconfundabil al nelinistitei intinderi albastre, miros sarat de alge, de proaspat si viu. Si in acelasi timp ma tulbura vuietul ei atunci cand, manioasa, isi arunca valurile catre mal, intr-un tumult asurzitor, ma infioara luciul nesfarsit la intalnirea cu cerul si tacerea muta din abisul pe care mi-l imaginez negru si tulbure.
Povestea noastra de dragoste a inceput devreme, atunci cand piciorusele durdulii imi alergau, inca nesigure, prin nisipul sclipitor si catifelat. Si timp de mai bine de zece ani ne-am reinoit, in fiecare vara, juramintele de iubire!
Apoi, o nedorita si dureroasa pauza ne-a tinut de o parte una de alta dar departarea nu ne-a stirbit dragostea.
M-am intors la ea, in aceleasi locuri, anul acesta, dupa douazeci de ani!
Si aici se termina romantismul si in locul lui se strecoara incet dar sigur realismul dureros!
Pe ea, marea, am regasit-o la fel…ce o inconjoara insa…decadere, spoiala de lux, degradare, stralucire „altoita” din plin cu kitsch, imagine palida si distorsionata a litoralului copilariei si adolescentei mele!
Din gloria de altadata a litoralului romanesc au mai ramas doar fotografiile, filmarile, vederile cu „parfum nostalgic de a fost odata”, strazile pline la ceas de seara, pruncii cu nas rosu, jupuit ce se extaziaza in fata tarabelor cu suveniruri si minicarul (sau „titicar” cum ii spuneam eu) modernizat astazi.

Restul…hoteluri de patru stele cu gazonul proaspat tuns si cu flori la geamuri isi impart clientii cu altele tot de patru stele cu intrarea impunatoare luminata feeric, cu parcare pazita dar cu drumul de acces inecat in balarii din care, te astepti oricand, sa vezi itindu-se o mica taratoare (mai mult sau mai putin veninoasa).

Hoteluri de trei stele, cu „all inclusive” si piscina incercand sa concureze cu fratii mai mari in stea, in fata carora asfaltul aminteste de un camp de testare pentru rachete si bombe de mare precizie!

Hoteluri de doua stele, incremenite in timp, cu sezlonguri ruginite, baia imbracata in celebra faianta mozaic de culoare verde si  instalatia sanitara veche de douazeci de ani dar camerele mobilate decent si surprinzator de curate. Desi situate pe malul marii, drumul de acces catre plaja echivaleaza cu o adevarata aventura prin jungla.

Si pe langa toate acestea se strecoara, zambind lugubru si stirb cladiri lasate in paragina, cu peretii stand sa cada, cu tencuiala scorojita, cu tamplaria putrezita si cu geamurile sparte care se casca ca niste guri negre in peretii decojiti!
Si plaja…plaja stralucind sub soarele arzator, napadita acum de chistoace, pungi, pietre si „intreprinzatori” de succes in afacerea „sezlongurile” peste care bate briza, ca oamenii cam lipsesc (umbla o vorba printre „amarastenii” care se prajeau pe cearceaf…cica „responsabilii de scaun” ar fi curatat,de pietre, bucatica lor de plaja, aruncandu-le peste „gard” la vecinii de prosop..).

Litoralul romanesc face eforturi mari sa supravietuiasca dincolo de privatizarea esuata, prost gandita si coordonata a anilor 1990-2000. Pentru foarte multe unitati de cazare aceasta a insemnat inceputul declinului. Noii proprietari, intr-o indiferenta crasa, au „muls” locatiile atat cat s-a putut, fara nici o implicare financiara din partea lor si apoi le-au lasat sa se degradeze, cu buna stiinta! Motivele pot fi diverse: noul proprietar nu a avut nici o secunda intentia de a face turism ci a vazut doar potentialul imobiliar al cladirilor pe care a incercat apoi sa le vanda la un pret mai ridicat, altii le-au folosit doar ca pe garantii necesare pentru obtinerea de credite, unii au asteptat castiguri imediate si facile fara munca si investitii…Neimplicarea acestora ar putea purta orice nume – prostie, rea vointa, specula!
Litoralul romanesc de altadata insemna liniste, relaxare, distractie de bun simt, curatenie, valuri de oameni eleganti, distinsi, parfumati discret la plimbarea de seara pe faleza luminata si scaldata in acordurile live ale muzicii ce strabatea din restaurantele pline ochi, grupuri numeroase de turisti straini. Litoralul romanesc de altadata nu cunostea notiunea de „turist de week-end” ci aceea de sejur de zece zile in hoteluri pline si in sezon si in extrasezon. Aproape nimic nu mai aminteste astazi de acele zile de „glorie”.
Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter si Cap Aurora sunt denumite acum statiuni de interes national. Care interes, care national? In nici un caz nu vorbim de statul roman!
Daca ar exista interes atunci poate ca s-ar gasi o „chichita” legala care sa ii oblige pe proprietarii hotelurilor sa investeasca in aceste imobile, sa le intretina, sa le deschida si sa le redea utilitatea. In 2010 primaria Mangalia instituia o taxa speciala pentru cei care si-au lasat cladirile in paragina. Aceasta masura a fost atacata in instanta, cu castig de cauza, de catre prefectul de atunci…Cladirile au continuat sa se degradeze sub umbrela legala si sub nepasarea proprietarilor. In 2015 Codul Fiscal a fost modificat astfel incat taxa sa poata fi modificata cu pana la 500%, prin hotarare de consiliu local, cu aplicare de la 1 ianuarie 2018. Se aplica oare??
Daca ar exista interes atunci poate s-ar crea si derula programe de stimulare si ajutor pentru hotelurile ce se straduiesc sa supravietuiasca. Nu sunt experta nici in economie si nici in turism dar nu pot sa cred ca nici unul dintre cei care s-au perindat pe scaunul de Ministru al Turismului din 1990 pana in prezent nu au gasit o cale reala, concreta de revigorare al minunatului tarm al Marii Negre!
Daca ar exista interes atunci poate toti „afaceristii” care si-au batut joc, cu un dispret rar intalnit si o nepasare nesimtita, de imaginea si potentialul litoralului romanesc ar raspunde din plin pentru aceste pierderi!
Am sustinut intotdeauna ca suntem un pamant binecuvantat cu atat de multa frumusete si bogatie ce rar se intalnesc. Potentialul turistic al tarii noastre este atat de vast incat cred cu tarie ca, daca ar exista bunavointa, interes, implicare am putea trai eminamente din si prin turism – zonele montane cu peisaje de o frumusete aproape ireala, statiuni balneare cu ape termale, izvoare minerale si aer cu efect curativ (zone pitoresti care sufera, din pacate, de acelasi sindrom al nepasarii ca si litoralul), unica Delta a Dunarii, coltul de rai al tarii si kilometri intregi de plaje cu nisip fin si privelisti uimitoare, la care putem sa adaugam si fascinantele obiceiuri, datini si traditii populare ce traiesc si astazi aproape nestirbite de „asaltul” civilizatiei contemporane.
„Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista” spune o veche vorba romaneasca….Atunci cand ne vom intoarce privirea catre valorile uitate – onestitate, sinceritate, integritate, corectitudine, bunatate, bun simt, respect, empatie si atunci cand acestea ne vor ghida fiecare actiune poate ca….
Schimbarea mult dorita nu poate veni decat prin fiecare dintre noi…Sa incercam ca, in fiecare zi, sa fim cea mai buna versiune a noastra!

 

Recomand si:

Când zidurile plâng….istoria nu iartă!

Picatura de cultura din Scheii Brasovului

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *