
Idei de marketing online pentru sălile de dans – stăm acasă dar dansăm
24 aprilie 2020
Pentru că mai toată activitatea s-a mutat în online îți ofer câteva idei de marketing pentru promovarea unei săli de dans. Chiar dacă pentru moment, ele și-au închis porțile asta nu înseamnă că nu vom mai dansa.
Dacă ai o astfel de afacere este foarte important ca, în această perioadă, să nu întrerupi și eforturile de marketing. Când totul va trece, când vei deschide larg ușile, când muzica va răsuna mai veselă și mai antrenantă ca niciodată, vrei ca ai tăi clienți să-și pună pantofii de dans și să-ți tocească podelele.
1. Video content – pentru că dansul bucură în primul rând privirea, conținutul video este pe primul loc în ideile de marketing, de promovare online.
Mută lecțiile de dans în online. Îi vei ajuta pe cei care te urmăresc atât fizic dar mai ales psihic în această perioadă incertă și le vei oferi sentimentul de comunitate, de colectivitate.
Stabilește un program – de exemplu dimineața cursuri pentru copii, după amiaza cursuri pentru adulți. Poți să organizezi sesiuni de dans special pentru cei de 55+ (poți stabili două sesiuni pe săptămână special pentru vârstnici, în anumite zile).
Important – după fiecare video mulțumește-le, printr-o postare separată, celor care au ales să urmărească aceste video-uri.
2. Organizează un festival de dans, de data aceasta online – roagă-i pe cei care te urmăresc să îți trimită pe messenger, pe mail sau ca și comentariu la postarea care anunță acest festival, un video de X minute (stabilește o anumită durată) cu ei sau cu cineva din familia lor dansând acasă.
Poți să alegi un anumit stil de dans, poți să alegi dacă în video să fie un singur dansator sau o pereche.
Stabilește cine o să facă parte din juriu (să fie neapărat persoane dintre membrii echipei tale) și prezintă-i eventualilor participanți.
Cel ce va fi declarat câștigător va primi un premiu (fie un număr de ședințe de dans gratis pentru când se va deschide școala, fie un obiect personalizat cu logo afacerii tale ..etc).
După ce festivalul se „încheie” mulțumește-le tuturor participanților și realizează un album separat cu video primite (dacă ai acceptul celor ce le-au trimis), cu colaje de fotografii (cadre din clipurile video) etc.
3. Partajează-ți cunoștințele și expertiza în dans prin intermediul articolelor de blog.
Cititorii ar trebui să găsească articolele tale interesante și valoroase.
Idei de articole: cum să îți pregătești copilul pentru prima oră de dans, exerciții simple pentru a-ți corecta postura, sfaturi pentru cei care doresc să urmeze cursuri pentru dansul mirilor, beneficiile dansului pentru copii, importanța alegerii unui instructor de dans potrivit, cum te ajută dansul să obții o formă fizică de invidiat, de ce trebuie să ții cont când alegi o scoală de dans, dansul ca terapie de cuplu, prezintă dansurile populare tradiționale ale altor popoare, istoria dansului (o serie de articole în care prezinți apariția și evoluția fiecărui tip de dans, cu particularitățile specifice fiecăruia, cu secrete și lucruri mai puțin cunoscute).
4. Pornind de la articolele despre istoria fiecărui tip de dans poți să organizezi „săptămâna de cha-cha”, „săptămâna de tango”, „săptămâna de vals”, „săptămâna de samba” ..etc.
În fiecare săptămână prioritate vor avea postările legate de acest stil de dans – video cu lecții online – primii pași în samba, cha-cha..etc, articolul despre stilul de dans, lansarea unei provocări pentru urmăritori ca la finalul săptămânii să trimită filmulețe cu ei dansând stilul respectiv (filmulețul cu cele mai multe like-uri, comentarii va fi declarat câștigător).
5. Înainte să realizezi festivalul de dans sau săptămâna dedicata unui stil de dans poți lansa o altă provocare celor ce te urmăresc – să realizeze un afiș al acestor evenimente.
Alege-l pe cel mai potrivit, felicită-l pe cel care l-a realizat și nu uita să mulțumești tuturor participanților.
Câștigătorul poate fi premiat cu un card cadou, un obiect personalizat ..etc.
6. Prezintă-ți echipa.
Tot ca idee de postări pe blog, partajate apoi pe facebook, realizează articole, mini interviuri cu membrii echipei tale, instructori de dans. Le oferi astfel ocazia clienților să îi cunoască mai bine.
7. Optimizează-ți prezența online – verifică site-ul ca informațiile să fie ușor de înțeles și de parcurs, oferă toate datele de contact ale afacerii tale și tine cont de faptul că ele trebuie să fie vizibile, ușor de găsit, complete și corecte, află dacă website-ul tău este mobile friendly (dacă este responsive – dacă nu este, atunci remediază problema), optimizează conținutul ținând cont de meta titlu, meta descriere, cuvintele cheie relevante folosite și densitatea acestora etc. Dacă nu ai un blog, acum este momentul să-ți faci unul (integrat în site).
8. Postează imagini din timpul cursurilor desfășurate în trecut, cu etichetarea celor ce apar în ele. Bucură-i cu amintiri, mulțumește-le că au ales să participe la cursuri în cadrul școlii tale, spune-le că îți este dor de ei și de acele momente și că de abia aștepți să vă revedeți.
9. Partajează o recenzie minunată sau un comentariu pe care l-ai primit de la un cursant și care te-a emoționat și bucurat (referitor la activitatea sălii de dans).
10. Postează citate inspiraționale, prezintă dansatori care te inspiră.
***
Orice ai alege să faci, nu uita că oamenii caută, își doresc interacțiune și informații utile. Așa că încearcă să educi, să răspunzi la întrebări, să informezi, să îi implici și să îi distrezi.
Transmite-le că dansul aduce bună dispoziție, combate depresia, încetinește îmbătrânirea, este unul dintre cele mai distractive moduri de a face mișcare.
Baftă!
Din aceeași categorie:
S-ar putea sa iti mai placa

Idei promovare saloane de înfrumusețare
23 aprilie 2020