Friend request

      Un cunoscut își încheie drumul prin această viață (mai devreme sau mai târziu, după cât de bine au știut să-și facă treaba ursitoarele, la naștere) și pleacă la cele veșnice… Aproape instant pagina de facebook i se umple de sute de candele, lacrimi, buchete de flori albe, porumbei și mesaje (mai mult sau mai puțin ipocrite) ce conțin, invariabil – „om minunat, om frumos și cu suflet mare, om excepțional, vei fi în sufletele și gândurile noastre pentru totdeauna, deja îmi este dor de tine”…etc, asta în timp ce, de ziua sa de naștere, de abia vreun sfert dintre aceeași stimabili, s-au deranjat să îi scrie un „la mulți ani” (de un telefon nu mai spun..că de… suntem în epoca vitezei…nu avem timp..). Câți oare l-au cunoscut cu adevărat (sau câți s-au obosit să o facă)?…Câți oare i-au cunoscut problemele, durerile, fricile? Câți oare i-au spus o vorbă sau și-au arătat disponibilitatea sufletească de a îi fi alături la nevoie? Câți oare i-au cunoscut visele, dorințele dar mai ales câți oare l-au încurajat și sprijinit?

      Un altul butonează plictisit așteptând metroul sau autobuzul sau troleibuzul sau tramvaiul. Găsește o fotografie cu o pisicuță, un cățeluș, un copilaș, o domnișoară vedeta (cât mai botoxată, plastifiată, „editată”, certăreață, dezbrăcată, incultă)…și o postează…. Like-urile inimioarele, comentariile încep să curgă în valuri (la fel ca apele române – râuri, pârâuri și ce or mai fi ele –  la inundații). Altul  își dă „check-in” din Piața Romană, Victoriei, Constituției, Gemeni, De Flori, De Mayo, San Pietro, Roșie sau din restaurant (cu crevetele în farfurie) sau din parc (cu noile încălțări pentru alergat…. de mare „fiță”, marcă…) sau de la sală (cu maieu ca să se vadă mușchii) sau de pe DN 1 (că se duce omu’ în week-end la munte) și….se deschide iar robinetul de like-uri, inimioare, comentarii.

      Altul se pricepe la brodat, croșetat, olărit, împletit coșuri din răchită, înșirat mărgele pe ață, făcut cozonaci, schimbat o bujie, „scobit” în piatră sau mai știu eu ce alt meșteșug. Și încearcă omu’ să facă cumva să și câștige un ban din asta (că-i frumos să ai hobby-uri dar stomacul mai cere și mâncare, din când în când… Lucrurile se înrăutățesc dacă ai și plozi în întreținere.) Și timid, creștinu’ nostru, încearcă să se promoveze și prin facebook – mai o poză cu ce îi iese din mâini, mai un link către site/blog/pagină (fiecare după posibilități) gândindu-se, în naivitatea lui, că „prietenul” la nevoie se cunoaște. Cu inima cât un purice…așteaptă și așteaptă și așteaptă. După vreo maxim, maxim cinci like-uri, trei comentarii și cel mult doua share-uri (și alea de la mamă, tată, soră, soț, soție și vreo doi prieteni) se lasă de așteptat și în funcție de cât de tare îi este psihicul, fie renunță definitiv, fie se apucă de altceva (unde va avea fix aceeași soartă) fie începe să se îndoiască de propriile-i capacități sau talente și ajunge să se creadă un tâmpit, idiot, nepriceput..etc.

      Unul își pierde slujba din varii motive – fie se fac restructurări, fie a ajuns la matusalemica vârstă de 40, 50 (sau și mai rău) de ani, fie este total incomod și trebuie epurat rapid pentru că are nerușinarea de a-și dori să plece fix când i se termină programul de lucru, fie s-a îngrășat puțin și este total inacceptabil să apari așa în fața clienților (ei întotdeauna zvelți, frumoși, culți și de viță nobilă), fie nu a lins unde și pe cine trebuie…etc.  Și apelează omu’ la prieteni, în special la ăia de le scrie mare la profil – manageri (account, key account, sales, marketing, product, brand, PR..), Head of…, CEO, CFO, CIO, COO și alte C… , de la care primește adresa de mail de la resurse umane (care de altfel era disponibilă și pe site-ul companiei, firmei..). În disperare de cauză și după sute de CV-uri trimise, omu’ nostru, ușor stânjenit și dezamăgit, anunță pe facebook că-și caută de lucru și își roagă „prietenii” să îl sprijine/ajute într-un mod ce nu-i costă decât un click, modalitatea purtând denumirea de „Share” sau „Distribuie” (că de, nu știi niciodată de unde te izbește norocul). După câteva ore/ zile/ săptămâni își numără share-urile primite – vreo două (de la aceeași de mai sus…adică mama, tata – dacă-i mai are în viață și au cont, soț, soție – dacă-i are în dotare și vreo doi prieteni). Restul (până la vreo două, trei sute de „friends”  – sau câți îi „numără” lista)…tăcere deplină și „nada de nada”.

„C-așa-i în tenis!”…Trăim toți într-o mare de prietenie și de dragoste facebook-ista!

Pentru o viață sănătoasă evitați excesul de: prieteni falși, minciuna și mai ales excesul de încredere!

 

Va recomand si:

43 de lecții de viață perfect imperfectă

Scrisoare către Utopia – cerere de azil pentru normalitate

O zi cu ploaie…