De ce ne distrugem visele?

      De cate ori am auzit: “Este prea tarziu!”, “Te-ai prostit la batranete?”, „Nu este potrivit pentru tine!”, „Gandeste-te la viitor nu la prostii din astea!”, „Sa fii in randul lumii” si multe asemenea indemnuri „de bine” insotite inevitabil de o spranceana ridicata, de o privire ironica, suspicioasa, dezaprobatoare si in unele cazuri chiar de un rictus batjocoritor.
      Va aduceti aminte raspunsul vostru la intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” Poate a fost doctor sau inginer sau profesor sau cantaret? Poate a fost balerina sau astronaut sau maturator? Oricare ar fi fost acesta, cati dintre voi traiti acum visul din copilarie? Cu siguranta putini, foarte putini! Cati dintre voi traiti acum dupa cum au „visat” pentru voi parintii, familia, societatea? Cu siguranta mare parte!
      Viata si deciziile aferente ar trebui sa ne apartina…in totalitate! Traim intr-o societate in care suntem instruiti, inca de mici, sa facem ce se cuvine in detrimentul a ce ne dorim. Iar daca indraznim sa ne dorim ce nu se cuvine, atunci vor avea grija altii sa viseze pentru noi.
      Unui copil, care inca de la o varsta frageda a fost tarat la cursuri de informatica, de educatie financiara sau sah, poate ca ii va fi foarte greu sa ii spuna parintelui ca el se simte fericit atunci cand picteaza sau canta. Un altul, care trebuie sa zambeasca frumos la scoala de televiziune si teatru sau sa interpreteze cu patos sonata pentru pian nr.7 in Do major a lui Mozart, poate se viseaza cu mingea la picior reusind o pasa perfecta sau un gol memorabil in ovatiile intregului stadion.
      Sau un tanar, care negresit trebuie sa urmeze cursurile facultatii de medicina pentru a pastra traditia familiei („si bunicul si tatal tau si matusa sunt medici e normal ca asta sa faci si tu” sunt „indemnurile” familiei), pentru ca este o meserie „serioasa” („sa te respecte lumea, mama…sa vezi ce mandru o sa fii cand o sa ti se spuna – domnu’ doctor), pentru ca asigura un trai decent („iti trantesti un cabinet in buricu’ targului si sa vezi ce bine o sa o duci” sau „termini si pleci in afara”) cand el de fapt si-ar dori sa se specializeze in limbi straine.
      Sau o domnisoara care aude in permanenta numai sfaturi de bine „fata mea o sa dea la farmacie, asta vrem pentru ea…e o meserie frumoasa, curata si de viitor…Lasa prostiile…farmacie ramane…o sa ai serviciul asigurat, mama, ca tot timpul o sa existe oameni bolnavi”. Si biata fata, desi are inclinatie catre stiintele exacte si si-ar fi dorit sa aprofundeze matematica sau sa isi construiasca un viitor in contabilitate va ofta zilnic printre solutii si sticlute pentru ca altii au visat pentru ea.
      Viitorul nu il stie nimeni dar atunci cand esti ajutat sa iti descoperi abilitatile cand esti sprijinit sa iti dezvolti pasiunile. sansele de a deveni fericit si multumit cresc. Principala conditie pentru succes este pasiunea. Orice vom face cu placere, cu pasiune, cu interes, cu daruire ne va aduce satisfactii!
      Poate ca in acest fel ar fi mai putini doctori indiferenti, profesori blazati, functionari plictisiti, contabili stresati…
      Pana la urma vorbim de propriile aspiratii, visuri, bucurii. De ce trebuie sa renuntam in a ne urma visul doar pentru a fi „realisti”…doar pentru ca un artist sau un scriitor nu isi poate plati facturile? De ce trebuie sa ai un job pe care poate il detesti doar pentru a fi in randul lumii? Viata se traieste o singura data si uneori ata se rupe atat de repede….
„Mai bine sa esuez in ceva ce imi place decat sa reusesc in ceva ce urasc.” — George Burns
      O doamna de 35 sau 40 de ani ar dori sa se intoarca pe bancile scolii pentru a-si urma un vis, o dorinta mai veche. Inevitabil (asta daca va avea curaj sa-si impartaseasca planurile cu cineva…) va avea parte de „sprijinul” total al celor din jur „La varsta asta? Doamne fereste…te-ai prostit?” sau „Ce rost mai are acum…este prea tarziu” sau „Te faci de ras..pierzi vremea degeaba” si multe alte vorbe, la fel de „incurajatoare”. Nu toti avem posibilitatea sau norocul de a ne gasi drumul de la prima incercare…uneori vocatia mai vine si pe parcurs…uneori curajul are nevoie de timp…uneori este nevoie de o anume maturitate pentru a actiona…Dragi experti in norme de varsta si timp sa nu uitati ca pensionarea vine in jurul varstei de 60 de ani…asadar la 40 de ani mai ai inca cel putin 20 de ani activi…asa ca, de ce sa nu iti fie permisa schimbarea de directie?!
      Sunt oameni pentru care dragostea adevarata apare la 50 de ani. Este oare prea „tarziu” sa iubeasca? Sa alunge iubirea din viata lor doar pentru ca „nu se cade sa fii indragostit cand parul ti-a albit??” Sufletul nu are varsta…Inima iubeste cu aceeasi pasiune….sentimentele nu verifica buletinul!
      Aud in jurul meu ca omenirea a evoluat…Regret sa spun dar evolutia este doar din perspectiva tehnologica. Am ramas insa la fel de inchistati, indoctrinati, ingusti la minte ca in Evul Mediu. O societate saraca sufleteste, rigida pana la rautate, sufocata de dogme si inecata in conventionalism.
      De ce ne distrugem visele? Pentru ca „nu se cuvine”… Visam limitati de stereotipuri si cadrul social….
      Voi cu ce vise neimplinite (inca) v-ati ramas datori?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *