Ce este fericirea?

    E o zi toridă de vară. Soarele dogorește prin stropi de aur ce te lovesc neîndurători și neobosiți. Broboane mari de sudoare își fac loc printre șuvițele de păr năclăite și se scurg fierbinți pe grumaz, spre tricoul umed, care se lipește cu o strădanie bolnăvicioasă și hâdă, de pielea roșie și încinsă.

Trântită pe o bancă, la fel de fierbinte ca buștenii ce-și numără ultimele clipe în sobă, privesc obosită și moleșită către al meu puști care-și învârtea, cu multă râvnă, mașinuțele, la umbra șovăitoare a unor frunze leșinate, ce încercau zadarnic să se opună razelor necruțătoare. Duc către buzele-mi crăpate sticla cu apă iar lichidul sălciu și stătut care îmi sfârâie pe gâtul uscat, mă indispune instant.

Privesc în jur la parcul amorțit iar gândurile îmi mișună slobode prin capul ca o gogoașă tăvălită prin ulei încins: “Dacă aș fi avut mai mulți bani, ce fericită aș fi acum pe o plajă unde valurile albe, dantelate mângâie aurul nisipului fin!”. „Ce fericită aș fi dacă aș avea mai mult noroc și acum aș savura un ceai aromat și rece pe șezlongul din curtea casei visurilor mele!, „Ce fericită aș fi dacă acasă nu m-ar aștepta un maldăr de rufe și o oală ce se vrea umplută!”, „Ce fericită aș fi dacă „al meu” ar veni diseară cu un buchet mare de trandafiri!”, „Ce fericită aș fi dacă nu aș fi renunțat la carieră!”, „Ce fericită aș fi dacă … !”

Un chiot de râs pur, cristalin, și plin, mi-a vârât gândurile într-un colț uitat de minte. Am privit leneș către mogâldeața roz din scaunul cu rotile, o fetiță cu pielea străvezie, cu părul ca de păcură și cu cei mai mari și albaștri ochi pe care i-am văzut vreodată, care se bucura de baloanele de săpun făcute de puștiul meu. Mânuțele mici, diafane aplaudau cu putere și veselie fiecare boț transparent ce își adună tot curajul pentru a se înălța către cer. Sclipirile din ochii albaștri se luau la întrecere cu sclipirile de curcubeu strecurate în fiecare rotocol ce se contopea cu altele asemenea, într-un vals domol, în drumul lor prin văzduh.

Atât de multă liniște, atât de mult senin și atât de multă fericire așternute pe chipul unei copile într-un scaun cu rotile, într-o amiază toridă de vară. Gândurile mele urâcioase au pierit rușinate iar sufletul mi-a fost cuprins de o caldă și binefăcătoare lumină.

Un vânticel domol și timid a început să se furișeze printre crengile copacilor iar razele soarelui mi-au dezmierdat părintește obrajii umeziți de nădușeală (sau de lacrimi?!).

 

Și-am înțeles că fericirea este atunci când trăiești în armonie cu sine, cu interiorul tău, cu ceea ce se întâmplă în afara ta și îți colorează viața! Și-am înțeles că fericirea este atunci când nu te gândești la ea! Și-am înțeles că fericirea este un strălucitor și colorat balon “umplut” cu liniște, echilibru și poftă de viață!

 

„Este foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu”. (Rabindranath Tagore)

 

♥ Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut articolul! Te invit să îl distribui și prietenilor! ♥ . Mă poți urmări și pe Facebook .